Descrierea cărţii
Colecţia “Află tot” este destinată pentru cei al căror “de ce” nu se mai termină.
În acest număr afli tot ce e întâmplă în interiorul spitalului de urgenţă, de la transportarea pacienţilor grav bolnavi cu ambulanţa şi până la tratarea lor de către medici şi asistentele medicale, care fac tot posibilul pentru a salva viaţa pacienţilor. |


